HU

Contact: Bucuresti + SUD: 0751 208 929; Nord + Centru + Vest: 0744 703 437; Moldova: 0744 505 509.

Ingrijirea si protectia ochilor

Sursa: Sfatul medicului /

< Înapoi la articole

Corp strain in ochi

Multe terminatii nervoase se afla sub suprafata ochiului sau a corneei, astfel incat chiar si o particula foarte mica prezenta in ochi poate fi surprinzator de dureroasa. In aceasta situatie nu se va freca ochiul pentru a nu se produce leziuni grave. Se recomanda spalarea usoara a ochilor cu apa calduta. In cazul in care nu poate fi eliminat corpul strain sau daca intervin alte complicatii, trebuie contactat medicul. Acesta poate indeparta cauza neplacerii si poate recomanda picaturi cu antibiotic pentru a proteja corneea de o posibila infectie.

Lacrimile si ochii uscati

Lacrimile au rolul de a lubrefia ochii. Atunci cand nu sunt prezente intr-o cantitate suficienta, fie din cauza aerului uscat, inaintarii in varsta sau din cauza altor conditii de sanatate, ochii pot deveni durerosi si poate sa apara senzatia de mancarime. Picaturile pentru ochi, denumite si lacrimi artificiale, ar putea fi o alternativa, dar in anumite cazuri pot fi necesare medicamentele sau procedura de desfundare a canalelor lacrimale.

Ochii rosii

Ochii rosii sau conjunctivita este o inflamatie cauzata de un virus, bacterii, iritanti sau alergii. Alaturi de roseata, pot fi prezente si senzatia de mancarime, arsura si chiar secretiile oculare. Cele mai frecvente cauze sunt virale si nu necesita antibiotice. Conjunctivita bacteriana este, de obicei, tratata cu picaturi de ochi ce contin antibiotice. Ambele tipuri sunt foarte contagioase, asa ca, se vor spala bine mainile, cat mai des, pana la vindecarea completa.

Orjeletul (urciorul)

Orjeletul este o uflatura rosie situata pe marginea pleoapei, asemanatoare cu un mic nodul sau cos. Acesta este un tip de infectie a pleoapelor (blefarita). Urciorul se vindeca, de obicei, intr-o saptamana, dar aplicarea unei comprese cu apa calda, umeda, de trei-sase ori pe zi, poate accelera vindecarea. Nu se vor purta lentile de contact si nici nu se va aplica machiaj pana la vindecarea totala.

Alergiile

Milioane de oameni sufera de alergii: ochi lacrimosi si mancarime. Polenul, iarba, praful, mucegaiurile si parul de animale de compania sunt cei mai comuni alergeni declansatori ai alergiilor. Prevenirea aparitiei acestora se va face prin limitarea expunerii la acestia: pernele si saltelele vor fi acoperite si curatate, filtrele de la aerul conditionat si hota schimbate periodic, etc. Pentru calmarea simptomelor se vor folosi picaturi de ochi pentru tratarea alergiilor, lacrimi artificiale si antihistaminice.

Examene oftalmologice regulate

Orice persoana trebuie sa mearga in mod constant la medic dupa varsta de 40 de ani sau chiar mai devreme daca in istoricul familial sunt prezente afectiuni oculare. Dincolo de problemele de vedere, ochii pot dezvalui prezenta unor boli importante, cum ar fi diabetul zaharat si hipertensiunea arteriala. Depunerile de colesterol pot rupe arterele si se pot localiza la nivelul retiniei. Anomaliile depistate la un examen oftalmologic pot indica un accident vascular cerebral, tumori cerebrale sau alte tulburari grave. Ochii bulbucati sunt semn al unor boli tiroidiene, iar nuanta galbena a sclerei (albul ochiului) poate indica probleme hepatice.

Chirurgia refractiva

Orice persoana care nu vede perfect, viseaza sa poata face acest lucru fara ochelari. Interventia chirurgicala pentru remodelarea corneei poate corecta miopia, astigmatismul si hipermetropia cu o rata de succes de peste 90%. Persoanele care sufera de ochi uscat sever, care au corneea subtire sau manifesta tulburari grave ale vederii, nu sunt buni candidati pentru tratamentul chirurgical. Reactiile adverse posibile includ orbirea sau sensibilitatea la lumina.

Protectia ochilor de razele solare

Razele ultraviolete ale soarelui pot afecta ochii, ca si pielea. Supraexpunerea regulata la soare poate declansa cataracta cu 8-10 ani mai devreme si o singura expunere de lunga durata la soare poate provoca arsuri la nivelul corneei. Solutia este purtarea de ochelari de soare cu protectie contra razelor ultraviolete si palarie cu boruri largi. Persoanele cu ochii de culoare deschisa sunt mai predispuse da a avea o sensibilitate mai ridicata la lumina. Sensibilitatea la lumina, durerile de cap si greata in urma expunerii la lumina, ar putea fi simptomele a diverse afectiuni oculare.

Protectia ochilor - riscurile de zi cu zi

Picaturile incinse de ulei care sar dint-o cratita, resturile care zboara de la masina de tuns iarba, stropii solutiilor de curatare dintr-o galeata - toate acestea ar putea afecta ochii. Cele mai mari pericole pentru ochi se intalnesc intr-o casa. Medicii recomanda utilizarea ochelarilor de protectie intr-o gospodarie, la anumite treburi casnice. Chiar daca leziunile oculare par minore, fiecare persoana care sufera un accident, trebuie sa consulte medicul.